Despre “fixatii”, blocaje, incertitudini si asteptari.

„Imposibilitatile” sunt extraordinare: preocuparea de a actiona cu sens, chiar  si „solutia justa” e uneori risipita- esti prins si fixat!

Cat mai mare efortul de a actiona coerent, cu atat mai puternic „clestele”.  Nu este nod care sa nu poata fi taiat, insa urmeaza alte 100 de noduri: cu timpul intelegi proximitatea acestui „model”…

…E ca si cum ai avea toate ingredientele, respecti reteta, nu sunt probleme de calitate si “nimic”!- rezultatul pur si simplu intarzie. Iti pierzi si speranta, mai mult decat o singura data si nici sa pleci mai departe nu poti: timp in care traiesti din te miri ce, parca in pofida faptului ca “nu faci nimic”.

Uneori e despre “altceva”!- e evidenta atat indecizia cat si necesitatea de a astepta: incertitudinile sunt clare si de asemennea faptul ca „nu e momentul”…

E o alta atentie!- e un alt joc…

Kendo

Aparentele sunt inselatoare. „Aproape potrivit” e mai curand o bataie de cap decat o posibilitate.

Cand l-am intalnit pe Obil* ma intersau doar „bazele”: Kendo nici macar nu “exista”- am improvizat…

Primul grup de practicanti pe care l-am intalnit erau „adunati” de prin karate: taekwoan-do-ul care mijlocise aceasta “apropiere”, nu rezona cu nimic- e un alt „spirit”… Nu am dorit sa raman, desi am revenit peste cativa ani…

Daca ai “segmentele egale” si un centru de greutate de un anumit fel, tehnica “vine de la sine”… Relatiile se aseaza altfel: nu apar discrepante evidente si asta „centreaza” restul eforturilor: devine o cale…

Daca procedezi adecvat si esti “fortat”, nu tu esti cel care are o problema… Jocul „exigentelor” are un anumit specific, insa de obicei se rezuma la sicane neamicale… Exceptiile?!- o fi si exceptii…

Uneori intalnesti nucleul dur al „metodei”: mijlocul a carui „linie” exclude orice altceva… Echipamentele sunt parca desprinse dintr-o piesa de teatru (kabuki), zgomotele de „neinteles”, recomandate mai curand pentru „terapie” si un pumn de nuiele legate cu sfoara: da, sunt ironic- exagerez, desigur. Asta e doar daca privesti din afara…. Nu este o disciplina „populara”, nici ce pare nu e si nici pentru “altii”… Presupunem ca doresti sa te retragi: saluti „protocolar” si iti exprimi intentia de a intrerupe o anumita „lectie”, sau pur si simplu sa te “scuturi de praf”!- ha, ha… Doar daca ar incepe toate povestile cu un sumar… Chiar si asa…

17 Septembrie- Informal”.

O executie tehnica, e doar “atat”: nimic mai mult!- restul “conotatiilor” atribuite practicii sunt deranjante, inutile chiar.

Faptul ca exista o “cultura” a longevitatii in practica artelor martiale, e semnificativ. “Individualismul” nu se rezuma doar la trofee, “statut”, palmares si “tabela de marcaj”…

Recunosc meritul unei influente de bun augur, insa cam atat…

Scepticismul e firesc. Cluburile de arte martiale au pornit din entuziasm si idealism: experienta nu prea conta- necesitatile financiare, structurile de organizare, etc. Zambesc…

Parcurg, poate zilnic, cateva secvente de tehnica:  are sens, chiar si acum.