Kendo

Aparentele sunt inselatoare. „Aproape potrivit” e mai curand o bataie de cap decat o posibilitate.

Cand l-am intalnit pe Obil* ma intersau doar „bazele”: Kendo nici macar nu “exista”- am improvizat…

Primul grup de practicanti pe care l-am intalnit erau „adunati” de prin karate: taekwoan-do-ul care mijlocise aceasta “apropiere”, nu rezona cu nimic- e un alt „spirit”… Nu am dorit sa raman, desi am revenit peste cativa ani…

Daca ai “segmentele egale” si un centru de greutate de un anumit fel, tehnica “vine de la sine”… Relatiile se aseaza altfel: nu apar discrepante evidente si asta „centreaza” restul eforturilor: devine o cale…

Daca procedezi adecvat si esti “fortat”, nu tu esti cel care are o problema… Jocul „exigentelor” are un anumit specific, insa de obicei se rezuma la sicane neamicale… Exceptiile?!- o fi si exceptii…

Uneori intalnesti nucleul dur al „metodei”: mijlocul a carui „linie” exclude orice altceva… Echipamentele sunt parca desprinse dintr-o piesa de teatru (kabuki), zgomotele de „neinteles”, recomandate mai curand pentru „terapie” si un pumn de nuiele legate cu sfoara: da, sunt ironic- exagerez, desigur. Asta e doar daca privesti din afara…. Nu este o disciplina „populara”, nici ce pare nu e si nici pentru “altii”… Presupunem ca doresti sa te retragi: saluti „protocolar” si iti exprimi intentia de a intrerupe o anumita „lectie”, sau pur si simplu sa te “scuturi de praf”!- ha, ha… Doar daca ar incepe toate povestile cu un sumar… Chiar si asa…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *